Paste cu ton si rosii – o reteta simpla si rapida pentru orice moment al zilei. Pastele sunt alegerea perfecta atunci cand esti in pana de idei sau nu ai foarte mult timp la dispozitie, dar vrei sa te bucuri de un preparat gustos si savuros. Va recomand sa incercati si pastele cu somon si smantana.
Ingrediente:
- 250 g spaghete barilla nr. 5
- 150 g rosii cherry
- 160 g conserva de ton bucati in ulei de masline
- cateva masline kalamata taiate rondele
- o ceapa
- sare
- piper
- patrunjel verde
Mod de preparare – Paste cu ton si rosii
1. Pentru inceput punem pastele la fiert in apa cu sare si le fierbem conform instructiunilor dupa pachet. Cat timp fierb pastele ne ocupam de sos. Curatam ceapa si o tocam marunt. Intr-o tigaie mai adanca scurgem uleiul de la conserva de ton si punem ceapa la calit.
2. Cand ceapa s-a calit adaugam maslinele si rosiile taiate in doua. Le calim impreuna pana cand rosiile s-au inmuiat.
3. Adaugam tonul bucati, putina sare si piper dupa gust, le amestecam bine.
4. Imediat adaugam si pastele scurse de apa si le amestecam impreuna 1 minut.
5. La final presaram pastele cu patrunjel verde tocat marunt.
Pofta buna!