Ingrediente:
- 300 g pulpa de porc
- 2 felii de fleica de porc
- 150 g kaizer
- 2 cepe
- 2 foi de dafin
- 2 linguri bulion
- cimbru
- sare
- piper
- o lingura de malai
- 3 linguri ulei
Mod de preparare:
1. Spalam carnea si o taiem in cubulete de marime medie apoi le punem in tigaia cu uleiul bine incins.
2. Calim carnea pana se rumeneste putin apoi adaugam si ceapa tocata marunt.
3. Cand ceapa s-a inmuiat putem adauga si kaizerul taiat fasii.
4. Mai calim 3-4 minute pana se caleste putin si kizerul apoi adaugam un pahar de apa si lasam sa fiarba la foc mic pana scade sosul.
5. Mai adaugam un pahar de apa, bulionul, foile de dafin, piperul, sarea si cimbrul.
6. Lasam sa fiarba 10 minute la foc mic, apoi adaugam si o lingura de malai si mai lasam sa fiarba circa 15 minute si oprim focul cand sosul s-a ingrosat.
7. Se serveste cu mamaliguta.
Pofta buna!