Paste cu pesmet si nuca – un preparat care iti aminteste de copilarie. O reteta simpla, rapida, gustoasa si aromata. Va recomand sa incercati si reteta de melci cu branza si stafide.
Ingrediente:
- 200 g paste fusilli
- 2 linguri pesmet
- 2 linguri de zahar
- 2 linguri nuca macinata fin
- coaja rasa de la o portocala
- 2 linguri de stafide
- esenta de rom
- o lingurita de unt
Mod de preparare – Paste cu pesmet si nuca
1. Pentru inceput punem pastele la fiert conform instructiunilor dupa pachet. Intr-o tigaie punem pesmetul si nuca si le rumenim putin.
2. Apoi adaugam zaharul si il amestecam bine timp de 1 minut, apoi oprim focul.
3. Pastele le scurgem bine de apa si le punem intr-un bol. Adaugam un cub de unt peste paste si il amestecam sa se topeasca.
4. Apoi adaugam pesmetul rumenit, coaja rasa de portocala si stafidele scurse bine (pe care le-am inmuiat in apa calduta cu putina esenta de rom).
5. Amestecam totul foarte bine si le servim calde.
Pofta buna!