Ingrediente:
- ardei capia
- ulei de floarea soarelui
- sare
- usturoi
Mod de preparare:
1. Spalam ardeii, ii stergem cu un prosop de hartie si ii punem in tava de la cuptor tapetata cu hartie de copt.
2. Ii coacem pe toate partile pana cand pielita se va innegri.
3. Ii punem intr-un bol, presaram cu sare si ii acoperim cu un capac. Ii lasam sa se abureasca si cand se vor raci se vor curata foarte usor. Curatam ardeii de pielita, ii desfacem in fasii si indepartam cotoarele si semintele. Ii punem intr-o sita, dar pastram sucul pe care si-l vor lasa.
4. Asezam in borcane fasiile de ardei iar printre ei punem cateva felii de usturoi. Nu indesam ardeii in borcane, lasam putin loc deasupra. Presaram cu sare si punem in fiecare putin din sucul lasat de ardei apoi completam cu ulei. Infiletam bine capacele si le depozitam in camara.
Pofta buna!